(*) GEN/28:10-19; BethEl din lb ebraică se traduce prin Casa lui Dumnezeu

 

---

De aproape două mii de ani îngerii lui Dumnezeu pot sui şi se pot coborî pe scara cerului. Aceasta este o realitate de când, prin împungerea preacuratei Sale coaste, El a îndepărtat sabia cea de foc care închidea intrarea raiului.

---

 

Atunci, mă gândeam "cât de bine mi-ar fi să fiu" unul dintre cetăţenii Germaniei, Belgiei, Olandei, Franţei, regatului Angliei, sau oricărei altei ţări aşa zise "civilizate". Sau cel puţin să trăiesc printre ei... Un timp, am căutat să scap de ceea ce mă înconjura cu convingerea că aceasta va fi rezolvarea. Pe parcurs însa, am cunoscut adevărul, care m-a eliberat [IOAN/8:31-32] şi m-a îndreptat către drumul corect, care duce la adevărata soluţie.

Sigur că ar fi fost mai bine să mă plimb într-un oraş ale cărui străzi emană miros de şampon sau detergent, fără gard surpat şi cu case ale căror cămări se varsă din una in alta [PS/143:13-14]; să mă înconjoare numai oameni cu privirea senină, şi să primesc pentru cele 8 ore de muncă zilnică un salariu din care doar într-un an de zile să pot cumpăra ceea ce pentru alţii este mai mult decât dezideratul întregii vieţi... Mă gândeam la toate astea, şi m-am întrebat: care este explicaţia pentru care un tărâm, un pământ, este mai râvnit decât altul, de care ai vrea să te lepezi? De unde vine valoarea sa? În ce constă această valoare? Oameni trăiesc peste tot...

 

---

 

Gândrşte-te că te-ai afla într-o încăpere plină cu oameni din toate naţiile. Crezi că doar privind ai putea deosebi cu uşurinţă pe german de belgian, de olandez, de francez, de englez sau oricare alt european? Dar privind, se deosebesc însă fundamental locurile în care oamenii se nasc, cresc şi trăiesc. Pentrucă imaginea omului este mai puţin înfăţişarea sa decât faptele sale. Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor. [ROM/2:14-15]

Dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor. Da, ai citit bine: In inimile lor!! ...Ce o mai fi şi (cu) asta?... A durat ceva timp până când am realizat că voi putea "să schimb lumea"... Dar doar într-un singur mod. Începând cu mine. [1TIM/1:15]

Europa îi datorează lui Hristos spiritualitatea şi cultura de care acum se bucură; Concluzia aceasta este simplă şi este unică. Într-adevăr, mulţi care ajungem acolo, mâncăm o măslină şi un salam în plus şi asta ne conferă pentru un răstimp linişte. Dar pentru că lupul îşi schimbă părul dar năravul ba, ce folos de o schimbare geografică? Dar dacă lupul în loc să mănânce carne - cu sânge cu tot - ar mînca iarbă, n-ar mai face "u-uuu-uuu" ci ar face "be-hehehe", ar avea corniţe şi s-ar număra în turma păstorului! Lupul ar putea fi oaie doar daca ar înceta să mai fie lup şi s-ar face oaie [IOAN/6:44]. Ce folos de vreo 2000 Km mai la west pentru un timp de 70 sau 80 de ani? (căci ce este mai mult decât atât - este doar osteneală si durere... [PS/89:10-11]) Ce folos de o măslina şi un salam în plus faţă de o veşnicie?...

 

---

 

Mi-ar fi plăcut să fiu tratat cu respect, dar eu dispreţuiam pe ceilalţi. Mi-ar fi plăcut să primesc mult şi din toate, dar eu nu ofeream (celorlalţi) mai nimic. Mi-ar fi plăcut să fiu ajutat de ori câte ori aveam nevoie şi de către oricine putea să o facă, dar eu din comoditate, găseam doar scuze [MAT/7:12]; şi lista poate continua...

Aveam convingerea că împlinirea dezideratelor mele sunt strâns legate de "exteriorul" (de lumea) în care îmi desfăşuram activitatea, până când am înţeles unul dintre aspectele majore legate de motivaţia pentru care este atât de râvnit acel tărâm (al făgăduinţei - pentru unii), spre care mulţi dintre noi aspirăm. Am realizat aşadar că locul pe care mi-l doream era în fapt produsul a aproape doua milenii de încreştinare, iar ceea ce produce schimbarea nu este şi nu poate fi exteriorul, locatia, anturajul. Adevărata schimbare trebuie să se producă în interior [LUC/17:20-21] şi este personală [IS/6:1-7]. Aceasta schimbare atrage pe cale de consecinţă schimbarea exteriorului, astfel încât anturajul exterior va concorda în mod necesar cu interiorul. [MAT/9:17]

 

---

 

Astăzi, la aproape doua milenii de la ceea ce s-a întâmplat în Jerusalem zilele acelea [LUC/24:18] - "în zilele lui Ponţiu Pilat", ochiul nostru primeşte de pretutindeni mărturia evenimentului major al omenirii, evenimentul care a stabilit puctul de reper unic pe axa timpului pentru omul aflat pe planeta Pământ. Catedrale impunătoare construite durabil, din materiale alese şi scumpe încântă acum în toate ţările Europei contemporane privirea oricărui turist. "Este natural" - putem afirma - judecând după cele aproape doua milenii de real creştinism. Mii şi zeci de mii de pelerini pot fi văzuţi în diferite ocazii prin pieţele uriaşe care înconjură asemenea edificii de cult.

Omul a cautat totdeauna închinarea, chiar dacă aceasta a fost îndreptată către idoli - dumnezei plăsmuiţi. Tendinţa de închinare a existat totdeauna la om, deoarece omul este creaţia Creatorului. Dovada existenţei Creatorului este tocmai actul închinarii omului adică actul închinării creaţiei Sale. Ce rost ar fi avut la om actul închinarii către o entitate arbitrară? Cine se închină, o va face întotdeauna dumnezeului său!

Omul, în calitatea sa de creatură, este limitat în privinţa descoperirii şi a cunoaşterii. De aceea, contrar înclinaţiei naturale a omului de a se închina Creatorului, acesta nu-şi poate descoperi Creatorul prin forţe sau strădanii proprii. Această descoperire se numeşte revelaţie divină, iar descoperirile referitoare la marile taine ale Creaţiei, ale scopului şi existenţei omului se realizează numai prin revelaţie supranaturală.

De la început, nu toţi oamenii au fost în acelaşi raport cu Creatorul lor; Creatorul a ales un sigur popor [GEN/12:1-3] caruia i s-a descoperit. De aceea toate celelalte popore, (sau neamuri) îşi închipuiau proprii idoli, sau zei la care se închinau. Plăsmuiri.

In ţara Canaan, se afla o localitate numită Luz. Iacov, fiul cel mic al lui Isaac a trecut prin acestă cetate fugind din Beer-Şeba către Haran, unde avea să se refugieze în urma conflictului cu fratele său mai mare, Esau. În drumul său, Iacov a înnoptat lângă această localitate, Luz. În acele vremuri, omul era despărţit de Creatorul său prin efectul păcatului strămoşesc, neexistând însă nici o cale de mediere între om şi Creatorul său [GEN/3:1-24]; Totuşi, deoarece Creatorul a cunoscut neprihănirea lui Iacov [GEN/29:1], i s-a descoprit acestuia, oferind patriarhului dovada garanţiei mântuirii.

 

---

 

De aproape două mii de ani îngerii lui Dumnezeu pot sui şi se pot coborî pe scara cerului... Aceasta este o realitate de când, prin împungerea preacuratei Sale coaste, El a îndepărtat sabia cea de foc care închidea intrarea raiului. Drumul din Beer-Şeba către Haran pentru Iacov nu a fost o simplă călătorie, ci un drum al durerii şi sfâşierii sufleteşti [GEN/29:11]. Cum te-ai simţi să fi nevoit să părăseşti casa părintească pentru a te refugia de teama că fratele tău mai mare şi-a pus în gând să te ucidă? [GEN/27:41]

Astăzi, cel care are conştiinţa încărcata datorită faptelor sale, are posibilitatea de a reveni la starea iniţială, de comuniune cu Creatorul său, putând fi astfel absolvit de consecinţa veşnică a acelor fapte. Această posibilitate nu exista atunci şi Iacov nu a facut excepţie de la regulă. Totuşi, Dumnezeu i-a oferit patriarhului dovada garanţiei mântuirii [GEN/28:12].

Şi eu, şi tu, şi cel care intră pentru a admira vastele catedrale împodobite pâna la refuz cu zorzoane şi/sau picturi celebre şi de valoare, dar şi cel care trece nepăsător pe lângă un loc de închinare, şi cel care uită sa se închine, şi cel care se închină altor dumnezei (cum ar fi afacerile, banii, puterea, ...), şi alţii, avem cu toţii astăzi posibilitatea de a ne reîntoarce la starea iniţială a omului nedespărţit de Dumnezeu [PS/50:8].

 

Dar cum se poate face aşa ceva?

---