Viorel şi Lilia Rotarciuc sunt originari din regiunea Bălţi, a republicii Moldova. S-au cunoscut în timpul călătoriilor dintre casă şi facultate, mergând în acelaş autobuz. Viorel era student în Galaţi iar Lilia la Iaşi. "Ne-am cunoscut, am început să comunicăm - prin internet şi prin telefon, apoi am început să ne vizităm" mărturiseşte Viorel. Ce v-a făcut să doriţi să comunicaţi? Care au fost subiectele de discuţie l-am întrbat pe Viorel. "Noi ne-am plăcut din prima clipă, să zic aşa... din prima clipă am luat cunoştinţă unul cu altul. După o lună, două, ne-am vizitat, am început să ne împrietenim să ne apropiem unul de celalalt. După o jumătate de an am făcut o excursie la Timi;oara cu grupul de studenţi al organizaţiei studenţilor basarabeni din România. Am fost în excursie trei zile şi acolo ne-am plăcut foarte mult iar în următorul an de studii ne-am transferat în Timişoara. Eu în anul doi şi Lili în anul întâi."

Aţi ajuns aşadar să fiţi împreună în Timişoara...

"Bine... înainte să ajungem în Timişoara am cunoscut Moşuni-ul! Am cunoscut biserica, am cunoscut pe părintele... am cunoscut pe Dumnezeu. După ce am luat primul post, părintele ne-a spus "dacă voi o să vreţi să rămâneţi împreună o să rămâneţi... dar o să fie multe piedici!" Aşa o zis părintele..." Apoi a urmat o pauză în care Lilia şi Viorel s-au uitat unul la celălalt... dar Lilia a continuat, rupând tensiunea: "În ceruri suntem legaţi unul de altul - că de la Dumnezeu aşa o fost, ca să ne întâlnim... dar ca să ne unim aşa cum vrea Dumnezeu o să trebuiască să suferim mult... ca să facem voia lui Dumnezeu."

Dar nu v-aţi speriat de asta...

"Într-adevăr, după primul post, au demarat discuţiile de căsătorie au început certuri între socrii... ca părinţii între ei. Noi la rândul nostru ne certam între noi..." Tu cu Viorel am întrebat?! "Da... erau defapt certuri din acelea banale... Că masa unde trebuia să stea... că nunta să nu se facă la Bălţi ci să se facă..." Erau aşadar nişte piedici mai mult voite... "Da, într-adevăr... acum realizăm "

"Încă ceva..." intervine Viorel "Eu eram aşa... mai atent un pic cu căsătoria, fiindcă ziceam că n-avem nimic, stăteam la cămin, sau în chirie stăteam atunci, n-aveam serviciu, n-aveam nimic! Dacă ne căsătoream şi venea un copil nu ştiam ce o să se întâmple. Nu eram asiguraţi din nici un punct de vedere... Şi părintele mi-a zis odată... <Căsătoreşte-te, aduci copilul aici şi Eu ţi-l cresc!> Aşa mi-a zis... dar cred ca Dumnezeu a vorbit prin gura Parintelui, caci Miriam chiar este un copil binecuvantat."

Astea au fost vorbele părintelui... dar eu am sesizat nişte ghilimele în ceea ce a spus...

"Da! desigur în sensul că Dumnezeu îmi va da putere să am grijă şi de copil!" a continuat Viorel. "Atunci mi-am luat inima-n dinţi şi am mers înainte, cu credinţă! Am stat un an în cămin, apoi ne-am mutat cu chirie. Apoi ne-am căsătorit, iar acum jumătate de an ne-a dat Dumnezeu şi apartamentul al nostru. Când s-o născut Miriam (continuă Lilia, vorbind de primul copil), prin mijloace pe care nici noi nu ne putem explica am intrat în posesia unui teren în Timişoara - pentru casă - teren de construcţie... iar apoi, exact când am rămas gravidă cu al doi-lea copil, în 13 septembrie, am încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu apartamentul. Până atuncea nu reuşam nicidecum să cumpărăm apartamentul ăsta, tot erau probleme la bancă cu actele, ba cu una, ba cu alta pentru că noi nu aveam acte de români... Acum avem şi casă şi a coincis exact cu apariţia celui de-al doi-lea copil... Deci fiecare copil o venit cu pâinea lui! Am vrut să facem voia lui Dumnezeu..."

"Ne-a dat Dumnezeu şi servicii bune acuma - slavă Domnului (completează Viorel) ne permitem să plătim şi rate şi grădiniţă pentru asta mică, avem apartament, maşină ne dă Dumnezeu în fiecare week-end să venim aici, nu este maşina noastră ci este maşină de firmă, numai să vrem noi să fim pe calea dreaptă... în rest ne-a dat Dumnezeu de toate..."

"Ceea ce s-a întâmplat cu cel de-al doi-lea copil am spus-o spre zidirea bisericii şi să fie mărturie că suntem vase de lucru" continuă Lilia. Iar Viorel o completează: "Puteam să alegem între avort şi să mergem să cercetăm, dar deja întârziam să facem avortul... Dacă foceam analizele dura câteva săptămâni până ce primeam rezultatul... Dar noi ne-am încrezut că o să fie bine..."

Tema pericopei evanghelice citite în duminica din 16 Martie 2008, a fost lucrarea misionară pe care fiecare dintre noi o avem de înfăptuit: "Hristos are nevoie de misionari. Hristos a încredinţat cuvântul celor care are nevoie de ei şi trebuie sa-l ducă mai departe" spune părintele Cristian cu ocazia predicii din această dată.

La invitaţia părintelui, Lilia a marturisit în faţa celor prezenţi la închinare în Casa de rugăciune din Moşuni în această dată:

"Am rămas însărcinată a doua oară. Cu voia lui Dumnezeu la a cincisprezecea saptămână de sarcină, doctorii, la un control ecografic, au depistat translucentă locala de 5 mm. Maxima admisă era de 3 mm. Asta însemna un copil cu malformaţii ... sindrom Down sau cu malformatii de tub neural, practic un copil handicapat. Ei au început să ne pregătească, cât e de greu să naşti un copil cu handicap, cat e de greu să îl creşti şi atunci ne pregăteau să facem un avort. Categoric nu am vrut lucrul asta, drept pentru care... Parcă eram hotarâtă să nasc un copil aşa cum ni-l da Dumnezeu, am zis că dacă trebuie să ducem crucea asta ... aşa trebuie sa fie.

Mai târziu l-am întrebat pe părintele, ştiti că în suflet aveam frica asta, şi dumnealui ne-a zis să mergem să facem analiza "amniocenteza" ; Când am primit rezultatele de la amniocenteza, ne-au spus că este un copil perfect normal, fără nici o malformaţie.

Îi mulţumim lui Dumnezeu, că ne poartă in mâinile Lui şi ne face bucuria să facem copii. Dragii mei faceţi copii. Că este speranţa şi nădejdea noastră".