În data 14 Octombrie 2010 se împlinesc unsprezece ani de slujire a părintelui Cristian Pomohaci în parohia Veța-Moșuni jud Mureș. Cu aceasta ocazie sfinția sa invită pe toți cei doritori, pe toți cei cu inima bună dar și pe prietenii și cunoscuții noștri să participe la sfânta liturghie ce va fi săvârșită cu ajutorul și din mila lui Dumnezeu în această dată, în Moșuni.
În numele tuturor fraților și surorilor care în toți acești ani s-au rugat ori s-au perindat în Casa Domnului din Moșuni, dorim părintelui Cristian mult har, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, sa-i păzească inima și sa-i călăuzească gândurile în Hristos Isus. Amin!