Iubiţi credincioşi,

După ce S-a născut Domnul Isus, pe când, după obicieiul Legii Vechi, a fost prezentat la Templu, era acolo prorociţa Ana, care de multă vreme Îl aştepta pe Mesia. Plină de bucurie că L-a găsit ,,vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim" (Luca 2, 38).

Păstorii din Betleem, oameni simpli şi credincioşi, după ce au primit de la înger mesajul că li S-a născut un Mântuitor ,,au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil" (Luca 2, 17).

Magii de la Răsărit, reprezentanţii puterii politice şi ai culturii vremii lor, după ce S-a născut Hristos, vorbind cu mărimurile din Ierusalim, şi-au manifestat limpede intenţia: ,,Am venit să ne închinăm Lui!" (Matei 2, 2).

Cu toţii acţionau ca nişte oameni sănătoşi la suflet. După ce ani de zile L-au aşteptat pe Mesia, luând act de întruparea Lui, care-i scăpa din pieire şi din moarte, nu păstrau în mod egoist această mare veste doar pentru ei, ci o propovăduiau tuturor. Doreau să-i vadă salvaţi şi pe ceilalţi. Erau convinşi că problema religioasă nu-i una privată, cum se afirmă mai nou, ci-i una publică care-i interesează pe toţi oamneii. Erau convinşi că ,,întru nimeni Altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi", decât numele Domnului Hristos (Faptele Ap. 4, 12).

Domnul Iisus Hristos nu-i unul dintre întemeietorii de religii, ci-i Unicul. Hristos este totul. ,,Viaţa fără Hristos nu este viaţă". Cel născut în peştera din Betleem este Fiul lui Dumnezeu, iar Sfântul Apostol Pavel ne spune că ,,întru numele lui Iisus tot genunchiul trebuie să se plece, al celor cereşti, şi al celor pămănteşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toata limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl" (Filipeni 2,10-11).

El a fost rânduit de Dumnezeu-Tatăl ,,Să se nască,/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască". Din ce să ne mântuiască? Din păcat şi din moarte. Nimeni altul nu poate face afirmaţia pe care El a făcut-o: ,,Eu sunt Învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veac" (Ioan 11, 25-26). În felul acesta dă dezlegare celei mai neliniştitoare frământări ce o are omul pe pământ.

În faţa morţii, El afirmă viaţa; în faţa urii, iubirea; în faţa violenţei, iertarea; în faţa păcatului, sfinţenia; în faţa egoismului, altruismul; în faţa viciului, virtutea; în faţa robiei, libertatea; în faţa orgoliului, smerenia; în faţa lăcomiei, milostenia; în faţa nedreptelor şi efemerelor împărăţii lumeşti, El afirmă Împărăţia Cerurilor cea veşnică şi fericită.

Iubiţi fraţi şi surori,

Nu numai cei ce l-au văzut pe Hristos ,,mititel, înfăşăţel, în scutec de bumbăcel", L-au binevestit şi altora, ci toti cei ce L-au întâlnit cât a fost pe pământ, precum şi cei ce au crezut serios în El după aceea. Femeia samarineancă, după întâlnirea cu Hristos, aleargă în cetate şi le spune oamneilor: ,,Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut" (Ioan 4,29). Slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, după ce s-a tămăduit, ,,a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos" (Ioan5,15). Orbii din Capernaum, după ce şi-au căpătat vederea, ,,ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela" (Matei 9,31). Iar demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, după ce-l exorcizează, îi spune chiar Mântuitorul: ,,întoarcete în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8,39).

Apostolii, ,,toată ziua, în templu şi prin case nu încetau să înveţe şi să binevestească pe Hristos Iisus" (Faptele Ap. 5,42). Importanţa propovăduirii o subliniază Sfântul Apostol Pavel: ,,credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos" (Romani 10,17).

Sfinţii Părinţi, şi toţi creştinii buni, după ce au gustat şi au văzut ce bun este Domnul, L-au vestit şi altora. Sfântul Siloan, care a avut experienţă duhovnicească deosebită, ne spune nouă tuturor: ,,nu există pe pământ om atât de blând şi plin de iubire ca Domnul nostru Iisus Hristos. În El bucuria şi veselia noastră. Să-l iubim, iar El ne va duce în Împărăţia Lui, unde vom vedea Slava Lui".

Dreptmăritori creştini,

Pe Domnul nu-L propovăduim doar prin cuvânt, ci şi prin faptă; sau mai ales prin faptă. De aceea ne spune chiar El: ,,aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei 5, 16).

Avva Isidor Pelusiotul zice că: ,,viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia".

Îmi aduc aminte că înainte de a merge la Teologie, inginer fiind, lucram la dublarea căii fierate Cluj-Huedin. Aveam acolo muncitori din toată ţara, dar echipele cele mai compacte erau din Maramureş. Eu însumi eram din Maramureş, de naştere. Maramureşenii, oameni credincioşi legaţi de tradiţiile lor, chiar dacă era plin de comunism, se salutau cu: ,,Lăudat să fie Iisus!". Cel ce-i admira mai mult pentru acest salut era un maistru, Vâja, oltean de origine. Într-o noapte, maramureşenii îi furară maistrului Vâja o roabă. Dimineaţa, foc şi pară, mă întâmpină domnul Vâja şi-mi zice: ,,Domnule inginer, nu mai înţeleg nimic! Toată ziua "Lăudat să fie Iisus" ,"Lăudat să fie Iisus", dar roaba mea s-a dus!".

Noi, ca misionari ai lui Hristos, trebuie să-L mărturisim cu cuvântul, dar mai ales cu fapta. Căci faptele rele, ale tuturor, dar mai ales ale clericilor, smintesc. Deaceea Mântuitorul, este foarte aspru cu sminteala: ,,Cine va sminti pe unul dintr-aceşti mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că sminteli trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala" (Matei 18,6-7).

Într-o Europă ce se înstrăinează de cele sfinte, creştinii buni, şi mai ales preoţii râvnitori, sunt "sarea pământului" şi "lumina lumii" (Matei 5,13-14). Deaceea, mare grijă trebuie să avem şi de ce spunem şi de ce facem, ca nu cumva felul nostru de a trăi să se transforme într-o contra-misiune.

Iubiţi credincioşi,

Simion Mehedinţi spune că: ,,un popor, ca şi orice om în parte atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus". Poporul român a înţeles mult din Evanghelie. Creştinismul lui, spune acelaşi autor, n-a provocat războaie religioase, a dat supremaţie sufletului asupra trupului, şi-a avut arhaismul lui, a promovat simfonia dintre Biserică şi Stat, a fost lipsit de erezii, Domnul Hristos este prezent peste tot în folclorul lui, n-a cultivat pornirea înspre răzbunare, a acceptat suferinţa ca mijloc de purificare, a dat prioritate frumuseţii morale asupra justiţiei formale şi a avut încredere în biruinţa binelui asupra răului.

Toată viaţa românului a avut frumuseţe şi ritm liturgic, aşa cum bine a înţeles Ioan Alexandru: ,,Sat transilvan, căsuţă de pământ, / Muşcată la fereastră, busuioc la grindă, / Ştergar curat, icoane pe pereţi, /Ziua-nvierii şi Noaptea de colindă, /Rusalii, Bobotează şi Postul către Paşti, / Şi Maica Domnului în plină vara,/ Holdele-s coapte, secărători puţini,/ Viaţa noastră, ţara milenară".

Cu aceste valori intrăm şi-n Uniunea Europeană. De fapt, sânt singurele pe care le avem. Ele ne dau greutate. Dacă le pierdem, lucru pe care nu l-am dori, vom fi înghiţiţi de valurile vremelniciei.

Iubiţi fraţi şi surori,

De-a lungul veacurilor misiunea a presupus şi un risc. Numai că finalul mărturisirii lui Hristos are o perspectivă grandioasă. După ce Domnul Hristos îl îndeamnă pe creştin, spunându-i: ,,fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii" (Apoc.2,10); îi arată şi finalul: ,,Celui ce biruieşte îi voi da să şeadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui" (Apoc 3,21).

În primele trei secole de creştinism sângele martirilor a curs valuri. Numai că tocmai acest sânge a fost sămânţă pentru alţi creştini. Şi, de fapt, prigoanele n-au încetat nicioadată, chiar dacă au luat ulterior forme mai ,,elegante".

Sunt locuri în Asia unde, chiar şi astăzi, se duce prigoană împotriva creştinilor. Vă dau un exemplu de martir din 1996: Un tânăr soldat, cu numele Evghenie, a căzut prizonier în conflictul dintre ruşi şi ceceni. Cu el au mai fost capturaţi 4 băieţi. Evghenie avea cruciuliţă la gât. Cecenii le-au cerut să îmbrăţişeze islamismul, iar, pe de-asupra, Evghenie să-şi arunce cruciuliţa de la gât. Ceilalţi au acceptat, dar Evghenie nu. Atunci cecenii l-au decapitat pe 23 mai 1996, tocmai când împlinea 19 ani, trimiţându-i capul mamei sale. Pentru întreg trupul i-au cerut 500 de dolari. Pe 20 august a fost canonizat ca martir. Biserica mai are de suferit şi în alte locuri din Asia şi Africa.

Vom spune, poate, că acestea sânt continentele "înapoiate". Dar să vezi şi să nu crezi! În cotidianul "Ziua" de pe 21 noiembrie 2006 citim: ,,concediată din cauza unei cruciuliţe" Nadia Eweida, angajată a companiei engleze British Airways, a fost concediată pentru că n-a vrut să renunţe la lănţişorul cu cruce pe care-l purta la gât.

Şi să revenim şi la noi acasa. Pe data de 27 septembrie 2006 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi la alte parchete din ţară, denunţul formulat de: Asociaţia ,,Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă" - Bucureşti, care-i pâra pe directorii unor şcoli că le-au îngăduit preoţilor să facă rugăciuni la începutul anului şcolar, elevii fiind "obligaţi" să participe la serviciile religioase "ale unui cult", în timpul "programului şcolar". Unii preoţi au şi fost luaţi la întrebări din pricina acestui denunţ, numai că ei n-au făcut altceva decât să pună în practică ordinul primit de la superiorii lor.

Şi, ca să fie "consecventă", aceeşi asociaţie, după cum aflăm din cotidianul "Adevărul", de pe 22 noiembrie a pornit un război cu icoanele din şcoli, ca pe vremea iconoclaştilor. Rămâi uimit şi te întrebi: "Ce se întâmplă? Ne întoarcem la comunism?" În 1990 n-ar fi avut cineva curajul să facă lucrul acesta.

Nu ne întoarcem la comunism. Dar deschizând Sfânta Scriptura putem citi: ,,Orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume" (Ioan 4,3).

Un subtil duh antihristic este prezent în lumea noastră. Sub masca respectării "libertăţii de conştiinţă", a "pluriculturalismului" sau a "pluriconfesionalismului" se luptă împotriva lui Hristos şi a mărturisitorilor Lui. Noi credem că forurile competente vor avea discernământ şi nu vor înlătura din viaţa noastră publică tocmai ceea ce ne este mai caracteristic, ceea ce ne dă valoare. Pentru că nu numai România, dar şi întreaga Europă, are rădăcini creştine.

Dreptmăritori creştini,

Domnul Iisus Hristos, a cărui naştere o serbăm, ne spune limpede: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine, înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri" (Matei 10,32-33).

În condiţiile de totală libertate, când însă se dezlănţuie şi păcatele, dar şi în condiţii de constrângere, creştinul conştient de vocaţia lui misionară îl mărturiseşte pe Hristos. Îl mărturiseşte prin cuvânt, dar mai ales prin faptă.

Şi apoi să nu se uite că tot Hristos va spune ultimul cuvânt. Într-o carte închinată Domnului Iisus, Sterie Diamandi constată: ,,de două mii de ani, piatra nestemată a creştinismului rezistă într-una izbiturilor care se ţin lanţ. Se rup ciocanele de atâta întrebuinţare, cad istoviţi robotarii de atâta caznă, se schimbă mereu echipa de lucru, se folosesc unelte noi, dar rezultatul rămâne acelaşi; nici dinamita nu poate să nimicească splendoarea acestei pietre nestemate".

Dumneavoastră tuturor, mărturisitori ai lui Hristos vă dorim să petreceţi cu bucurie sfântă sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, să fiţi învinghători asupra necazurilor, iar cândva, în eternitate, să faceţi parte din ceata celor despre care se proroceşte: ,,celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu" (Apoc. 2,7).

"La mulţi ani!"

Vă zice al vostru arhipăstor:

+ ANDREI,

Arhiepiscop al Alba Iuliei