† A N D R E I , Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei,

Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal
şi iubiţilor credincioşi,
sfântă îmbrăţişare de Crăciun şi urarea ca
"Domnul să vă cinstească, cu podoaba raiului, cu lumina cerului"

Iubţi credincioşi,

A sosit din nou Crăciunul, cu bucuriile lui, pentru mari şi pentru mici. Multe sunt motivele pentru care oamenii se bucură la Crăciun. Unul dintre ele, poate cel mai important, ni-l dezvăluie colindul "Praznic luminos" "Raiul cel închis,/Azi iar s-a deschis,/Şarpele cumplit,/Capul s-a zdrobit,/Şi strămoşii iară,/Prin Sfânta Fecioară,/Iar s-au înoit".

Raiul, sau împărăţia cerurilor, sunt locuri şi stări râvnite de orice muritor. Chiar dacă subtilităţile teologice fac deosebire între cele două, în general, creştinii le cosideră ca fiind acelaş lucru. Sfântului Ioan Teologul, de exemplu Domnul Hristos îi spune că "celui ce va birui, i se va da să mănânce din pomul vieţii care este raiul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 2,7) Iar atunci când un creştin se mută în eternitate, Îi cerem lui Dumnezeu să-i dăruiască "împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor" şi să-l aşeze "în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea". Şi-n împărăţia cerurilor intuiţia duhovnicească a alcătuitorului slujbei vede, ca şi-n rai, un loc plin de vegetaţie mirifică care odihneşte sufletul şi-l introduce în comuniune cu Dumnezeu şi sfinţii Săi.

Iubţi fraţi şi surori,

Cuvântul "rai" este de origine slavă. În greacă denumirea raiului este paradeisos, iar în limbile de provenienţă latină paradis. De fapt el este un cuvânt împrumutat din iraniana veche şi înseamnă o grădină împrejmuită cu zid. Este un loc plin de încântare şi de fericire. Într-un asemenea loc, în raiul pământesc, au fost aşezaţi primii oameni. Ne spune cuvântul sfânt că "Domnul Dumnezeu a sădit o grădină, spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe care îl zidise" (Facere 2,8). Pe parcursul vechiului testament un asemenea loc minunat mai poate fi găsit sub numele de "livadă" sau "pădure". Chiar slava vremurilor mesianine, aşteptate cu ardoare, va fi identică cu cea din grădina Edenului. În noul testament locaţia priveliştii minunate se schimbă: raiul devine ceresc. Aici ajung sufletele creştililor după moarte. Aici petrec sfinţii şi drepţii plăcuţi lui Dumnezeu. În dialogul pe care îl are Mântuitorul cu tâlharul cel de-a dreapta îi spune: "adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu mine în rai!" (Luca 23,43) săracul lazăr, la moarte, "a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam" (Luca 16,22). Iar pentru toţi repausaţii noştri îi cerem lui Dumnezeu ca "în corturile drepţilor să îi aşeze, în sânurile lui Avraam să-i odihnească şi cu drepţii să-i numere". Şi aşa cum aminteam la început Domnul Hristos promite că "Celui ce va birui îi va da să mănânce din pomul vieţii care este raiul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 2,7).

Sfântul Pavel le spune corintenilor "că dacă acest cort, locuinţa pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri" (2Corinteni 5,1). De fapt el, înainte de a muri, a fost ridicat până la al treilea cer "a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască". (2Corinteni 12,4) În cartea de evlavie "Mântuirea păcătoşilor", ni se spune că un monah îmbunătăţit, înspre sfârşitul vieţii sale a fost dus cu sufletul în rai şi, apoi le-a povestit fraţilor: "O preadulce şi prealuminoasă a fost noaptea cea trecută pentru mine! Cât era de strălucită şi veselitoare pentru minunatele cântări pe care le-am auzit în rai, cântate de cereştile cete ale îngerilor şi ale fericiţilor bărbaţi, care laudă pe Dumnezeu cu preadulce cântare şi cu glas neîncetat, gândindu-se la acea negrăită slavă şi frumuseţe nemeşteşugită a Treimii cei de-o fiinţă şi nedespărţită".

Teologia populară a colindului românesc dă o expresie vie a fericirii din rai, pe care o trăiau Adam şi Eva: "Raiule, grădină dulce/Ei din tine nu m-aş duce,/De mirosul florilor,/De dragul îngerilor".

Dreptmăritori creştini,

Omul a fost creat de Dumnezeu tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. A fost aşezet în rai şi i s-a dat o singură poruncă: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit" (Facere 2,16-17). Mâncarea din acest pom este rezervată pentru mai târziu. Deocamdată putea mânca din pomul vieţii. Sfântul Maxim Mărturisitorul, meditând la această realitate, spune că "numai cei ce prin multă experienţă au dobândit puterea de a cunoaşte cele bune şi cele rele au primit de la Dumnezeu harul şi puterea de a înţelege bine şi de a spune limpede cele înţelese" "Şarpele cel de demult care se chiamă diavol şi satana" (Apocalipsa 12,9) cu dialectica-i cunoscută a intrat în dialog cu omul. Intenţia lui, nedeclarată, era să-l determine să facă răul "că răul este abaterea puterilor sădite în fire de la scopul lor, de la Dumnezeu". "Şi-a zis şarpele către femeie: Dumnezeu a zis El, oare să nu mâncaţi, roade din price pom din rai?" iar femeia a zis către şarpe "roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el ca să nu muriţi" (Facere 3,1-3). "Nu veţi muri!" a continuat diavolul cu convingere; "Nu veţi muri!" Veţi fi ca Dumnezeu fără să aveţi trebuinţă de Dumnezeu. Veţi cunoaşte binele şi răul. Veţi fi savanţi! "Deaceea femeia socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el" (Facere 3,6). Colinda cu farmecul său arhaic, redă în felul următor căderea: "Şarpele cel veninos,/A luat un măr frumos,/Şi l-a dat lui Eva jos,/Ea i-a dat şi lui Adam;/înşelând întregul neam".

Catastrofa s-a produs. Omul cel tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor devine bătân, urât, bolnav şi muritor. Ne spune tot Maxim Mărturisitorul că "făcându-se astfel călcător de poruncă şi necunoscând pe Dumnezeu şi-a amestecat cu încăpăţânare în toată simţirea toată puterea cugetătoare şi aşa a îmbrăţişat cunoştinţa compusă şi pierzătoare, producătoare de patimă a celor sensibile". Bietul om a aflat din experienţa lui "că orice plăcere are ca urmaşă durerea". Cele două nu pot fi despărţite. "Aşa s-a strecurat marea şi nenumărata mulţime a patimilor în viaţa oamenilor. Aşa a devenit viaţa plină de suspine". Oamenii au fost scoşi din rai ca nu cumva să intre să mămânce din pomul vieţii şi "răutarea să fie fără de moarte". Dumnezeu "a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieţii" (Facere 3,24). Starea sufletească a lui Adam, după îzgonirea din rai, ne-o face cunoscută sfântul Siluan Athonitul. Îi părea rău nu numai după rai şi frumuseţea lui, cât mai ales cât mai ales că a pierdut iubirea lui Dumnezeu care în orice moment atrage sufletul omului spre El. De fapt prin aceste chinuri trece orice suflet care L-a cunoscut pe Dumnezeu şi apoi L-a pierdut. Adam se tânguia "şi lacrimile îi curgeau de pe faţa lui pe piept până la pământ. Şi toată pustia răsuna de gemetele lui. Animalele şi păsările tăceau lovite de durere. Adam plângea, căci, din pricina păcatului său, toţi oamenii au pierdut pacea şi iubirea".

Colinda redă în feleul următor tânguirea lui Adam "Raiule grădină dulce,/Eu din tine nu m-aş duce,/Că am fost îngrădit în bine,/Şi-acum mă despart de tine"

Iubiţi credicioşi,

La "plinirea vremii" Dumnezeu însă, din marea sa iubire de oamnei a redeschis raiul. Sfântul apastol Pavel de la a cărui naştere s-a împlinit anul acesta 2000 ani le scria galatenilor "iar când a venit plinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i răscumpere ca să dobândim înfierea" (Galateni 4,4). Prin întruparea lui Hristos omul redevine tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Raiul se deschide din nou şi oamenii au aces la pomul vieţii. Vecernia crăciunului ne face cunoscută această veste bună "Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; Sabia cea de foc se îndepărtrază; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc cu dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare".

La utrenia de la Crăciun am aflat că Bethleemul a deschis Edenul, adică Domnul născându-Se ne deschide raiul. Sîntem şi chemaţi să vedem minunea "Bethleemul a deschis Edenul, veniţi să vedem! Aflat-am desfătare tainică înlăuntrul peşterii; Veniţi să privim cele din rai! Acolo s-a arătat rădăcina cea neudată, odrăslind iertare; Acolo s-a aflat fântână nesăpată din care David mai înainte a dorit să bea; Acolo Fecioara născând pruncul a potolit setea lui Adam şi a lui David". A potolit şi setea noastră a tuturor. Setea de viaţă nemuritoare. "astăzi" - spune sfântul Ioan Gură de Aur - "a fost dezlegată legătura cea veche, diavolul a fost făcut de ruşine, raiul s-a deschis, blestemul a dispărut, păcatul a fost alungat, înşelăciunea s-a îndepărtat, adevărul s-a reîntors, iar cuvântul evlaviei s-a răspândir şi a alergat preturindeni. Vieţuirea celor de sus a fost sădită pe pămant, îngerii au tovărăşie cu oamenii, iar oamenii stau fără teamă de vorbă cu îngerii. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu a venit pe pământ şi omul s-a suit la cer".

Fiind urcaţi în rai participăm la un ospăţ bogat la, ospăţul euharistic. Colinda ne spune că de pe masa raiului "grâul se varsă,/printre grâu colaci de grâu" şi "paharele" sunt pline şi ne aşteaptă. Important este să fim pregătiţi de ospăţ, să avem "colibele sufleteşti curăţite de toată răutatea şi spurcăciunea". Să fim pregătiţi pentru a intra în "raiul cel închis" cari "azi iar s-a deschis". Pregatirea am făcut-o prin post şi nevoinţă, printr-o bună spovedanie. Pomul vieţii este accesibil tuturor. Şi gustând din el noi înşine devenim "cer strălucit" şi "rai". Vasile Voiculescu în "Colindul" său ne spune că "În coliba'întunecată/Din carne şi os lucrată/A intrat Hristos de-o dată/...Coliba cum L-a primit/S-a făcut cer strălucit/Pe bolta de mărgărit/Iar în ea soare şi stele/Cu arhangheli printre ele/În mijloc Tron luminos/Şi pe el Domnul Hristos/Care mult se bucura/Duhul Sfânt s-alătura/Şi acolo rămânea/Şi acum şi pururea".

Aceasta este şi urarea noastră de sărbători ca oricâte ar fi necazurile şi greutăţile cu care vă confruntaţi, oricât de mare ar fi criza economică ce vine, Domnul Hristos să rămână în sufletele dumneavoastră dăruindu-vă pacea şi bucuria Sa cu prilejul Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei.

Sărbători fericite, vă urează

† A N D R E I ,

Arhiepiscop al Alba Iuliei