† A N D R E I , Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Alba-Iuliei,

Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal şi
dreptmăritorilor creştini:
Har şi binecuvântare de la Dumnezeu Tatăl
Care ni-L trimite în dar pe Domnul Hristos

Ce dar Îi facem Domnului Hristos de Crăciun?

Iubţi credincioşi,

Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cei mari le fac cadouri celor mici. Cei mici le răspund cu iubire celor mari. N-are atât de mare importanţă valoarea în bani a cadoului, ci important este mesajul pe care-l transmite. Pentru că tot acest schimb de cadouri nu este altceva decât mijlocul prin care cei dragi îşi exteriorizează iubirea.
Darul izvorăşte din dragoste şi este purtător de dragoste. Dragostea nu este o problemă de vârstă, ci una de suflet. Dragostea este mare dacă sufletul omului este mare. Omul care iubeşte cu adevărat simte, gândeşte şi acţionează «prin» şi «pentru» persoana iubită. Părinţii îşi iubesc nemărginit copiii şi le fac daruri. Copiii au o dragoste sfântă pentru părinţi şi le fac atenţii. De Crăciun toţi ne facem daruri unii altora şi suntem fericiţi. Pentru că Domnul Hristos a zis: "Mai fericit este a da decât a lua" (Fapte 20,35).
Şi, în străvechea datină românească, cu prilejul Crăciunului, înaintaşii noştri căutau să facă daruri celor sărmani. Pe bună dreptate, un poet creştin a scris: "Din comoara strânsă-n taină / Fă săracului un dar, / Căci la cea din urmă haină / N-avem nici un buzunar!"
Colinda străbună îi condamnă pe bogaţii fără de milă şi lipsiţi de dărnicie. Dumnezeu, însoţit de Sfântul Petru, coboară în mijlocul satului, la casa bogatului: "Bună seara, om bogat! / Gata-i cina de cinat? / Gata-i gata, nu-i de voi, / Ci-i pentru bogaţi ca noi!"/.
Pe de altă parte, laudă generozitatea şi dărnicia omului sărac: "Să luară, să dusără / La marginea satului, / La casa săracului: / «Bună seara, om sărac! / Gata-i cina de cinat?» / «Gata-i gata, puţinea, / Hai cu toţi pe lângă ea!»".
În orice caz, sărbătorile Crăciunului, învăluite în dalbe datini, ne transmit această stare de spirit, de a fi generoşi şi a face daruri celor dragi: "Şi-acum te las, fii sănătos, şi vesel de Crăciun! / Dar nu uita, când eşti voios, române, să fii bun!".
Noi, fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel Atotbun, trebuie să fim buni. El ne iubeşte pe toţi, "El face să răsară soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5,45). Toată lumea zidită de El este un dar, un dialog plin de iubire între El şi noi, oamenii.
Însă cel mai mare dar, darul absolut, ni L-a făcut nouă Dumnezeu de Crăciun: "Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, pentru ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea" (Galateni 4,4-5).
Care-i mobilul acestui dar absolut? Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru omenire: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16).

Iubţi fraţi şi surori,

Sfântul Pavel şi bunul simţ ne îndeamnă "să fim mulţumitori" (Coloseni 3,15). La iubire să răspundem cu iubire. La dar să răspundem cu dar. În slujba de Crăciun Îl întrebăm pe Domnul: "Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi."
Există un "cântec de Crăciun", celebru în Apus, numit "Micul toboşar". Mihail era un copil sărac şi isteţ, slugă la o familie nobiliară. El şi-a însoţit stăpânii la Ierusalim, unde l-au vizitat pe Irod. Acolo aude că Irod pune la cale uciderea Pruncului Iisus. Pleacă repede şi-i întâlneşte pe cei trei magi care tocmai îi aduseseră daruri Pruncului. După ce-i sfătuieşte să nu se întoarcă pe la Irod, se gândeşte: «Ce dar să-i aducă el lui Hristos?» N-avea decât o tobă, că era toboşar. Dar cu toba i-a cântat aşa de frumos Pruncului, încât i s-a făcut cel mai frumos dar.
Avem şi un colind românesc, de o duioşie aparte, numit "Floricica". Întâlnindu-se cu Maica Sfântă, care-L avea pe Mântuitorul în braţe, "Floricica se-nchina, / Şi miresme-i aducea". Iar finalul colindului este: "Şi eu, mică floricea, / Îţi aduc inima mea". Acesta este darul cel mai preţios pe care îl putem aduce lui Hristos: inima noastră.
Fericitul Ieronim, care petrecea într-o peşteră aproape de Bethleem şi traducea Sfânta Scriptură din greacă în latină, îi vedea "în duh" pe păstori şi pe magi aducându-I daruri Micului Iisus. Şi auzea pe îngeri cântând imne de slavă. Şi, plin de smerenie, se întreba: "Doamne, Pruncule Mântuitor, eu ce să-Ţi aduc? Că n-am nimic. N-am nici măcar o inimă curată, că e plină de păcate". Iar Pruncul Iisus i-a zis: "Ieronime, dă-Mi păcatele tale".
Nici noi nu avem inimi curate, pentru că sunt pângărite de păcate. Dar să I le dăm aşa cum sunt. Ni le va spăla El prin Sfânta Spovedanie. Zice Sfântul Simeon Noul Teolog un lucru foarte important: dacă-I dăruim inimile noastre, nu numai că le va curăţa, dar se va şi sălăşlui în ele: "Crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, precum Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare şi curate".
Darul cel mai mare, însă, pe care Îl putem aduce lui Hristos, ni-l arată tot slujba de la Crăciun: "Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduc Ţie: îngerii – cântarea, cerurile – steaua, magii – darurile, păstorii – minunea, pământul – peştera, pustiul – ieslea, iar noi – pe Maica Fecioara…"

Dreptmăritori creştini,

Noi pământenii, ca dar de Crăciun, I-aducem lui Hristos pe Maica Fecioara. Ea este reprezentantul absolut al pământenilor şi, datorită ei, S-a coborât Dumnezeu la noi. Pe bună dreptate poetul popular i se adresează astfel Maicii Domnului: "Scară dacă nu era, / Domnul nu se cobora. / Tu eşti scara cea de flori, / Cu un capăt peste nori. / Tu eşti Raiul preafrumos, / Care-ai tras pe Domnul jos".
Datorită acestei lucrări unice, de a-L naşte pe Hristos, Maica Domnului e numită "Rai": "Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos" . Sau, în Troparul Înainteprăznuirii spunem: "Găteşte-te, Bethleeme, că s-a deschis tuturor Edenul! Împodobeşte-te, Efrata, că Pomul Vieţii a înflorit în peşteră din Fecioara! Pentru că pântecele aceleia «rai» înţelegător s-a arătat, întru care este dumnezeiescul «Pom», din care mâncând vom fi vii şi nu vom muri ca Adam. Hristos Se naşte, ca să ridice «chipul» cel căzut mai înainte".
Maica Domnului e "Raiul", iar Hristos e "Pomul Vieţii", Care a odrăslit dintr-însa. Iar accesul spre "Pomul Vieţii", de la care Adam a fost oprit, e liber pentru toţi.
Gândindu-se la această poziţie unică a Maicii Domnului, Sfântul Teofan al Niceii va folosi o metaforă foarte izbutită: "Fecioara este «Gâtul» prin care Hristos-Capul transmite Corpului Său tainic toate harurile şi prin care toate cele din Corp urcă spre Capul lor".
"Trupul" tainic al lui Hristos este Biserica, El e Capul, iar Maica Domnului, «Gâtul». Noi toţi suntem mădulare ale Bisericii. "De aici urmează că nici un mădular nu poate să ajungă la împărtăşirea puterii de viaţă care coboară din Cap, nici să se unească cu Capul altfel decât prin Gâtul dumnezeiesc, aşa cum nu poate veni la Capul lui Hristos, la Dumnezeu şi Tatăl, decât prin Hristos-Capul nostru".
Maica Domnului, pe care I-o aducem ca dar de Crăciun lui Hristos, este pururea rugătoare pentru noi. Pe bună dreptate, se întreabă acelaşi Sfânt Părinte: "Ce cuvânt ar putea lăuda în imne cum se cuvine sau ar putea înfăţişa fie şi modest diversitatea, varietatea, belşugul şi generozitatea binefacerilor şi darurilor ei, atât în comun, cât şi faţă de fiecare în parte, care ies din adâncul măruntaielor îndurărilor ei ca nişte râuri pururi curgătoare şi care sunt cele mai multe necunoscute de mulţi, ca să nu spun de toţi?"
Maica Domnului, darul de Crăciun al pământenilor adus Cerului, Îl iubeşte pe Domnul Hristos cum numai ea poate s-o facă. De aceea, în imaginaţia populară a colindului, o vedem pe Maica Sfântă asistând la slujbă, cu Pruncul Ceresc în braţe şi plângând amarnic. Pruncul Sfânt o întrebă: "Ce slujbă-i şi astă slujbă? / De când, Maico, ascultaşi, / Grele lacrimi revărsaşi. / De grele-s ca pietrele / De mari îs ca merele / De arzând ca soarele". Maica Domnului Îi răspunde că lacrimile acestea sunt pentru patimile pe care ea, în mod profetic, vede că le va suporta Mântuitorul.
Sfântul Ioan Damaschin, meditând la dragostea nemărginită a Maicii Domnului pentru Hristos care i-a adus şi o imensă suferinţă, spune că ea "care a fost scutită de dureri când a născut, le-a suferit pe acestea în timpul Pătimirii Domnului, suportând sfâşierea inimii din pricina dragostei de mamă, pentru motivul că vede omorât, ca pe un făcător de rele, pe Acela pe care Îl ştia Dumnezeu prin naştere".
Maica Domnului, adusă de către pământeni "dar" Cerului, este biserică pregătită pentru Arhiereul Veşnic – Hristos. Sfântul Proclu spune acest lucru aducându-i cântare de laudă: "O, pântece întru care s-a făurit arma împotriva morţii! O, ţarină care pe Semănătorul întregii făpturi, Hristos, ca pe un rod fără de sămânţă L-a odrăslit! O, templu întru care Dumnezeu S-a făcut Preot!".

Iubiţi credicioşi,

Datorită faptului că L-a născut pe Domnul Hristos, Maica Domnului "e mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii", iar Biserica îi dedică a 2-a zi de Crăciun. Ea este prezentă, alături de Fiul Dumnezeiesc, în colindele noastre: "Îi cântăm şi ei frumos, / Ca şi Domnului Hristos. / Şi-aşteptăm şi mult dorim, / Sus, în cer, să ne-ntâlnim!".
Ei nu-i este indiferentă soarta noastră a muritorilor, pentru că atunci când Domnul murea pe cruce, odată cu Sfântul Apostol Ioan, noi i-am fost încredinţaţi ei (Ioan 19,26). Imaginaţia bogată a colindătorilor, în contextul vieţii păcătoase de astăzi, o văd şezând la "masa raiului" şi suspinând: "Vin îngerii şi o întrebă: / «De ce suspini, Maică Dragă?» / «Da, io cum n-oi suspina, / Că s-o prea-nrăit lumea; / Că oamenii când se scoală / Nici pe faţă nu se spală, / Fără merg la făgădău, / Suduie pe Dumnezeu!?!»".
O doare de toţi, laolaltă, şi de fiecare în parte. "Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos – ne spune Sfântul Siluan – şi cum compătimeşte şi suferă pentru cei ce nu se căiesc". Odată, pe când comitea un lucru rău, i-a spus lui, precum ne spune şi nouă: "Nu-mi place să văd ce faci!" Şi, mărturiseşte cu durere Sfântul Siluan că, "vorbele ei erau liniştite şi blânde, dar ele au lucrat cu putere asupra sufletului meu". Şi el s-a îndreptat pentru totdeauna. Dar noi? Câte n-am avea de pus la punct în viaţa noastră împrăştiată? Ar trebui să ne hotărâm acum, că ziua de mâine nu ne aparţine, să nu lipsim Duminica de la liturghie. Să ne spovedim mai des. Să lecturăm Scripturile. Să fim buni şi milostivi cu semenii noştri.
Maica Domnului, "darul de Crăciun al pământenilor făcut Cerului", vede neîncetat slava lui Dumnezeu dar nu uită, totuşi, de noi, necăjiţii, şi ia sub acoperământul ei toate popoarele pământului. O rugăm să ne ia şi pe noi şi să ne ajute să depăşim această stare de criză materială, dar şi morală!
Vă dorim, iubiţi fraţi şi surori, să aveţi în suflete bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când ni L-a născut pe Domnul Hristos.

Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza să vă găsească sănătoşi!

Sărbători fericite!

Vă urează

† A N D R E I ,

Arhiepiscop al Alba Iuliei