| OMUL ASĂVOAIE |
09 Decembrie 2003
|
|
 |
|
|
 |
 |
Soții Constantin și Cornelia Asăvoaie lucrează împreuna la Centrul Creștin pentru Copiii strazii din Cluj
Foto: VAKARCS Lorand
|
Săptămâna trecută, Prison Fellowship România a împlinit un deceniu. Bântuit de umbra tatălui său alcoolic și rămas orfan de mic, Constantin Asăvoaie, președintele asociației, a fost cioban la oi, muncitor în cariera de piatră, elev și student silitor.
De 10 ani, Constantin Asăvoaie își petrece 12 ore pe zi în slujba săracilor, foștilor deținuți și a copiilor străzii.
Mulți se întreabă din ce motiv își împarte viața cu cei năpăstuiți de soartă și refuzați de societate.
Răspunsul președintelui organizației Prison Fellowship România este simplu: pentru că a știut de mic gustul amar al sărăciei, vrea să le facă altora viața mai dulce.
"Obosit" de băutură
"M-am născut într-o familie de moldoveni foarte săraci. În comuna Prăjeni, județul Botoșani. Când am conștientizat ce înseamnă tată, l-am văzut cu paharul de băutură în mână. Asta a fost durerea cea mai mare pe care am avut-o în viață", își începe povestea bărbatul de 48 de ani.
Tatăl nu i-a fost model de urmat și nici sprijn. Din contră. I-a adus numai suferință și nenorocire.
Când avea 5 ani, a plecat împreună cu tatăl lui spre satul bunicii. Pe drum, bărbatul, "obosit de băutură", a adormit pe marginea șanțului, iar Constantin a fost bătut crunt de un grup de copii. A ajuns la spital, în comă.
Băutura nu a dispărut din viața tatălui, iar grija față de copii nu exista. "Aveam vreo 6 ani când mama a plecat cu treburi din sat vreo două zile. Într-o noapte, tata a băut și a adormit cu țigara aprinsă. A luat foc patul și casa. El a fugit și m-a lăsat acolo. Am fost salvat de sătenii care au venit cu găleți și au stins focul. Am rămas cu o cicatrice mare de la arsură pe brațul drept. Atunci mi-a ars și trupul și sufletul", spune Asăvoaie.
În scurt timp, a rămas orfan. Tatăl lui a murit după ce a dat pe gât două sticle de alcool. Ajuns peste noapte "bărbatul casei", copilul de 7 ani a primit în grijă văcuța familiei. În loc să meargă să bată mingea, Constantin ducea vaca la păscut și era mândru când animalul dădea lapte pentru întreaga familie.
După ce-a mai crescut, a fost cioban. "Aveam grijă de 300 de oi și le mânam cu băta. Nu mergeau nicicum în direcția în care voiam eu. Un bătrân a văzut și mi-a zis: <Dragu' moșului, nu trebuie să le lovești. Înmoaieți degetul în salivă, vezi de unde bate vântul și îndreaptă-le, cu vorba bună, contra vântului>. Am învățat că nu cu bâta se conduce, ci cu mintea și inima", povestește Asăvoaie.
În timpul liceului muncea vara la o carieră de piatră. Ponta mașinile sau încărca cu mâna piatră brută în vagoane. Nu se simțea rușinat de ce făcea, ba chiar avea mulțumirea că reușea să câștige suficient să-și întrețină familia.
Stătea în internat și făcea de multe ori foame. "Eu învățam noaptea. În timpul zilei mă uitam la colegi ce fac cu resturile de mâncare. Știam în care coș există resturi de cozonac sau de carne. Le adunam într-un șervețel și era mâncare pentru mâine. Era umilitor", spune el.
De învățat însă, învăța foarte bine. Până în clasa a opta îi citise pe toți laureații premiului Nobel pentru literatură și știa pe de rost "Hamlet" de Shakespeare. În plus, dădea meditații celoralți colegi, băieți de președinți de CAP sau de primari.
A avut parte și de umiliri și de succese: "Am mers într-un an la București, la Olimpiada Națională de Limba română. Profesorul de istorie mi-a dat o pereche de pantofi numărul 44, pe care i-am umplut cu hârtie în vârf. Eram ca Donald Rățoiul. Toată lumea își bătea joc de mine. Îmi ziceau <țăranu'>, că nu știam să mănânc cu furculița. Dar când s-a făcut premierea, am auzit numele <țăranului>. Luasem locul întâi. Mi-am dat seama că există cineva care împarte dreptatea în lumea asta și nu contează cât de bogat ești".
Șansa a doua
În 1976, la 21 de ani, a ajuns la Cluj, unde a făcut Facultatea de Științe Economice. A cunoscut-o pe Cornelia, s-au căsătorit și au avut împreună trei copii.
Viața era mulțumitoare, dar Asăvoaie știa că poate face mai mult de-atât. În 1993, prin biserica "Oastea Domnului", din care face parte, l-a întâlnit pe Charles Colson, cel care a pus bazele organizației Prison Fellowship International. S-a hotărât să deschidă o filială a organizației în România.
A avut mult de muncit, dar, încet-încet, a scos-o la liman. În primii ani, organizația a construit câte o capelă în fiecare închisoare din România. Astăzi, PFR are în Cluj șase centre creștine, care oferă masă, casă și ajutor copiilor străzii, persoanelor fără adăpost, copiilor delincvenți sau cu părinți în detenție, precum și mamelor tinere cu copii care sunt respinse de familie.
Constantin Asăvoaie este convins că fiecare om merită a doua șansă. Așa că le-o acordă fără să stea pe gânduri tuturor celor pe care îi întâlnește în drumul său.
|
| |
|
|
 |
Prison Fellowship România: 10 ani. La un deceniu de la înființare, Prison Fellowship România (foto) are 136 de angajați (asistenți sociali, psihologi, juriști etc) și 300 de persoane în îngrijire.
Dintre aceștia, 129 de copii sunt transportați zilnic la 22 de școli. Bugetul organizației este obținut din sponsorizări. Toți cei cinci membri ai familiei Asăvoaie sunt implicați direct în munca organizației.
|
| |
|
 |
 |
Familia Asavoaie într-o vacanță de Crăciun în Olanda, în 1997. De la stânga la dreapta: Rareș, Cornelia, Oana, Bogdana și Constantin Asăvoaie, alături de prietenii lor olandezi |
"Plăcerea cea mai mare pe care o am e sa adun farfuriile după ce manânca oamenii, să-i pun unei femeie de 83 de ani supa și să vad zâmbetul pe fața ei. Nici funcția de președinte al României nu-ți dă o satisfacție mai mare"
Constantin Asăvoaie
|
 |
 |
|
|
|