De 10 ani, Constantin Asăvoaie îşi petrece 12 ore pe zi în slujba săracilor, foştilor deţinuţi şi a copiilor străzii.
Mulţi se întreabă din ce motiv îşi împarte viaţa cu cei năpăstuiţi de soartă şi refuzaţi de societate.
Răspunsul preşedintelui organizaţiei Prison Fellowship România este simplu: pentru că a ştiut de mic gustul amar al sărăciei, vrea să le facă altora viaţa mai dulce.

"M-am născut într-o familie de moldoveni foarte săraci. În comuna Prăjeni, judeţul Botoşani. Când am conştientizat ce înseamnă tată, l-am văzut cu paharul de băutură în mână. Asta a fost durerea cea mai mare pe care am avut-o în viaţă", îşi începe povestea bărbatul de 48 de ani. Tatăl nu i-a fost model de urmat şi nici sprijn. Din contră. I-a adus numai suferinţă şi nenorocire. Când avea 5 ani, a plecat împreună cu tatăl lui spre satul bunicii. Pe drum, bărbatul, "obosit de băutură", a adormit pe marginea şanţului, iar Constantin a fost bătut crunt de un grup de copii. A ajuns la spital, în comă.

Bărbat la 7 ani

Şcoală şi piatră

În timpul liceului muncea vara la o carieră de piatră. Ponta maşinile sau încărca cu mâna piatră brută în vagoane. Nu se simţea ruşinat de ce făcea, ba chiar avea mulţumirea că reuşea să câştige suficient să-şi întreţină familia. Stătea în internat şi făcea de multe ori foame. "Eu învăţam noaptea. În timpul zilei mă uitam la colegi ce fac cu resturile de mâncare. Ştiam în care coş există resturi de cozonac sau de carne. Le adunam într-un şerveţel şi era mâncare pentru mâine. Era umilitor", spune el. De învăţat însă, învăţa foarte bine. Până în clasa a opta îi citise pe toţi laureaţii premiului Nobel pentru literatură şi ştia pe de rost "Hamlet" de Shakespeare. În plus, dădea meditaţii celoralţi colegi, băieţi de preşedinţi de CAP sau de primari. A avut parte şi de umiliri şi de succese: "Am mers într-un an la Bucureşti, la Olimpiada Naţională de Limba română. Profesorul de istorie mi-a dat o pereche de pantofi numărul 44, pe care i-am umplut cu hârtie în vârf. Eram ca Donald Răţoiul. Toată lumea îşi bătea joc de mine. Îmi ziceau <ţăranu'>, că nu ştiam să mănânc cu furculiţa. Dar când s-a făcut premierea, am auzit numele <ţăranului>. Luasem locul întâi. Mi-am dat seama că există cineva care împarte dreptatea în lumea asta şi nu contează cât de bogat eşti".

În 1976, la 21 de ani, a ajuns la Cluj, unde a făcut Facultatea de Ştiinţe Economice. A cunoscut-o pe Cornelia, s-au căsătorit şi au avut împreună trei copii. Viaţa era mulţumitoare, dar Asăvoaie ştia că poate face mai mult de-atât. În 1993, prin biserica "Oastea Domnului", din care face parte, l-a întâlnit pe Charles Colson, cel care a pus bazele organizaţiei Prison Fellowship International. S-a hotărât să deschidă o filială a organizaţiei în România. A avut mult de muncit, dar, încet-încet, a scos-o la liman. În primii ani, organizaţia a construit câte o capelă în fiecare închisoare din România. Astăzi, PFR are în Cluj şase centre creştine, care oferă masă, casă şi ajutor copiilor străzii, persoanelor fără adăpost, copiilor delincvenţi sau cu părinţi în detenţie, precum şi mamelor tinere cu copii care sunt respinse de familie.