Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor! (GEN/28:17)

Moşuni,

Casa de rugăciune

.

Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!

A Ta este, Doamne, mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalți ca un stăpân mai presus de orice!

De la Tine vine bogăția și slava, Tu stăpânești peste tot, în mâna Ta este tăria și puterea, și mâna Ta poate să mărească și să întărească toate lucrurile.

Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, și prea mărim Numele Tău cel slăvit. Căci ce este poporul tău, ca să putem să-Ți aducem daruri de bună voie? Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-Ți aducem. Înaintea Ta noi suntem niște străini și locuitori, ca toți părinții noștri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra, și fără nici o nădejde.

Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogății, pe care le-am pregătit ca să-Ți zidim o casă, Ție, Numelui Tău celui sfânt, și ale Tale sunt toate. Știu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, și că iubești curăția de inimă; de aceea Ți-am adus aceste daruri de bunăvoie în curăția inimii, și am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducându-Ți de bunăvoie darurile lui.

O rugăciune a lui David
Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
1PET/2:5
 
   
Ilustraţii fotografice: (c) 2006 DI.